2024
Roxana STANCIU, O istorie a judecății în absența părților – de la hotărârea dată în lipsă la suspendarea voluntară a judecății
DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD/2024.19
Rezumat: Judecata în prezența părților reprezintă o garanție a procesului echitabil, iar absența acestora de la dezbateri nu mai atrage pierderea procesului. Cu toate acestea, renunțarea la garanțiile procesului echitabil, inclusiv la dezbaterile purtate în fața ambelor părți, trebuie să fie expresă sau să rezulte clar din conduita părții. În caz contrar, instanța nu poate continua judecata, fapt căruia legea îi atașează rang de normă imperativă.
„Prezumția de desistare” pe care se întemeiază cazul de suspendare voluntară a judecății prevăzut de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost combătută recent prin teoria potrivit căreia partea care solicită amânarea cauzei pentru motive justificate intenționează de fapt să împiedice suspendarea voluntară pentru lipsa părților. Implicațiile și neajunsurile acestei teorii vor fi analizate în cele ce urmează, în contrast cu istoricul judecății în lipsa părților.
Cuvinte-cheie: drept procesual civil, suspendarea judecății, suspendare voluntară