Istoric

În luna martie 1939 apărea primul număr al „Analelor Facultății de Drept din București” – cum se numea pe atunci revista – sub forma unor fascicule trimestriale în care urmau să fie publicate rezultatele cercetării științifice desfășurată de profesori și studenți, precum și dări de seamă asupra evenimentelor marcante din actualitatea juridică și științifică a vremii. Scopul apariției acestei publicații era acela de a forma și întreține „o mișcare științifică folositoare progresului”. Aceste obiective au fost păstrate, astfel încât și astăzi revista „Analele Universității din București – seria Drept” (Revista AUBD) publică studii și cercetări ale cadrelor sale didactice, precum și ale colegilor de la universități din țară sau din străinătate, materiale redactate de tineri cercetători, studenți sau doctoranzi ai Facultății de Drept și informații cu privire la actualitatea juridică, evenimentele petrecute în cadrul Facultății de Drept sau reușitele studenților în competițiile internaționale.

După o îndelungată perioadă în care, după 1948, a apărut doar într-un număr pe an, revista noastră și-a reluat după anul 2000 apariția trimestrială, beneficiind de prezența în Colegiul științific a unor personalități de prestigiu din lumea juridică europeană. Începând cu anul 2006 materialele publicate în revistă sunt însoțite de rezumate în limbi străine de circulație internațională (engleză și franceză), iar din 2009 se alcătuiește și o secțiune tehnică, ce include, pe lângă rezumate, și cuvinte cheie, pentru a facilita căutările tematice. În plus, cuprinsul, rezumatele și cuvintele cheie sunt disponibile și pe site-ul dedicat revistei, aubd.drept.unibuc.ro. Arhiva până în anul 2025 se regăsește și pe site-ul Facultății de Drept, drept.unibuc.ro/aubd.

Începând din anul 2014, revista apare din nou într-un singur număr, însă cu mai multe pagini. Totodată, s-a reușit indexarea revistei în bazele de date internaționale ERIH Plus, EBSCO, CEEOL și HeinOnline.

Datorită faptului că o parte din articole sunt publicate în limbi străine (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană) revista Facultății de Drept din București face obiectul unor schimburi de publicații cu aproape 100 de biblioteci și facultăți din străinătate.

Începând cu anul 2020, a fost stabilită și o revistă online, denumită AUBD-Forum Juridic, indexată în bazele de date internaționale CEEOL, HeinOnline și DOAJ. 

Toate articolele publicate în Revista AUBD și AUBD – Forum Juridic au numere DOI.