2024

DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD/2024.16

Rezumat: Reprezentând unul dintre domeniile evolutive ale dreptului penal, justiția juvenilă preschimbă spiritul tuturor reglementărilor spre o viziune orientată, în esență, asupra personalității de ansamblu a minorului delincvent. În acest sens, pluralitatea de infracțiuni și regimul sancționator aferent au fost adaptate unei astfel de filosofii, concretizată, printre altele, în sistemul sancționator al măsurii educative unice, reglementat și în dreptul nostru prin intermediul dispoziției art. 129 alin. (1) C.pen. Prezentul articol dorește să sublinieze faptul că, odată cu configurarea unei asemenea particularități, vin la pachet dificultăți în a înțelege necesitatea unui astfel de regim sancționator distinct față de cel aplicabil majorilor, în a stabili în mod previzibil și precis formele pluralității de infracțiuni existente în cazul minorilor și în a individualiza în mod flexibil și proporțional sancțiunea rezultantă. Nu în ultimul rând, articolul înfățișează anumite aspecte problematice cu privire la cazurile de reindividualizare a măsurii educative unice rezultante, precum și unele incongruențe dintre condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea dispune o măsură educativă privativă de libertate și condițiile soluției procesuale de renunțare la urmărirea penală.

Cuvinte-cheie: minori, măsuri educative, pluralitate de infracțiuni, principiul măsurii educative unice, pluralitate intermediară, reindividualizare, renunțarea la urmărirea penală