2024

DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD/2024.02

Rezumat: Absența menționării explicite a naturii juridice a agravării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni prin care se urmărește un folos patrimonial decurge și din influența diferită pe care o are asupra pedepsei principale, după cum aceasta este amenda sau închisoarea. Consecințele par să corespundă unei naturi duale (una similară agravării facultative a limitele speciale ale zilelor-amendă, iar cealaltă adăugării pedepsei amenzii la pedeapsa închisorii) sui generis (de sancțiune specială și alternativă închisorii sau amenzii, prin caracterul său facultativ, în cazul unor anumite categorii de infracțiuni).

Independent de natura juridică a instituției, sancțiune specială și alternativă în cazul anumitor categorii de infracțiuni sau cauză de agravare specială, consecințele sale sunt clare în sensul agravării sancțiunii, iar modul de aplicare a textului de lege, din art. 61 C.pen. și art. 62 C.pen., clarifică caracterul său agravant și mecanismul individualizării.

Față de posibilitatea explicită a derogării de la dispozițiile părții generale a Codului penal, se naște întrebarea legată de limitele acestor derogări: ar putea să se deroge și cu privire la maximul general al pedepsei, astfel cum este reglementat în partea generală a Codului penal, ori doar cu privire la conținutul sancțiunilor sau și în ceea ce privește regimul sancționator aplicabil anumitor categorii de destinatari ai legii penale, sau doar în materii care nu influențează legalitatea incriminării și pedepsei în limitele stabilite de partea generală a Codului penal.

În cazul prevederii în lege a unor circumstanțe agravante speciale, în absența unei norme speciale, efectul agravării pedepsei nu poate fi decât cel din norma generală.

Cuvinte-cheie: pedeapsă, sancțiune specială alternativă, infracțiuni prin care se urmărește un folos patrimonial, circumstanță agravantă