2024

DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD/2024.10

Rezumat: Impre­viziunea are caracter obiectiv atât în privința verificării condițiilor, cât și în aplicarea efectelor sale, ambele demersuri fiind străine de ideea sancțio­nării comportamentului vreuneia dintre părți, eventual, prin obligarea la plata unor despăgubiri. Totuși, sunt identificabile anumite situații inerente mecanismului impreviziunii, care permit luarea în considerare a problematicii despăgubirilor acordate fie cu titlu de reparare a prejudiciului, fie cu titlu de indemnizație compensatorie. Aceste situații pot apărea în etapa verificării condițiilor impreviziunii (nerespectarea obligației de negociere), în etapa implementării efectelor impreviziunii, cu ocazia adaptării judiciare sau a încetării a contractului sau cu prilejul invocării cu rea-credință a impreviziunii (caz în care se impune stabilirea problemei de drept: invocare ilegală sau invocare abuzivă?).

Cuvinte-cheie: impreviziune, obligație de bună-credință, daune-interese, despăgubire compensatorie, răspundere civilă