Partea I
Mario G. LOSANO, Profesor universitar doctor, Sistemele cibernetice şi dreptul: de la primele calculatoare la informatica juridică
Acest articol este structurat în două părţi. Prima, care este publicată aici, examinează originile aplicării modelului cibernetic la ştiinţele sociale. A doua parte, care va fi publicată în numărul următor al revistei, va analiza impactul informaticii asupra unui segment specific al societăţii: dreptul.
După cel de-al doilea război mondial calculatoarele şi programele lor, dezvoltate mai ales în scopuri militare, au început sa fie tot mai mult întâlnite şi la nivelul societăţii civile. Ele ofereau noi modele pentru explicarea societăţii ca întreg sau numai pentru înţelegerea unor segmente ale societăţii aşa cum este dreptul. Deja în 1949 americanul Lee Loevinger a sugerat aplicarea informaticii in statu nascendi la common law şi a creat astfel o noua disciplina de studiu, numita „jurimetria”. In contextul dreptului european continental „jurimetria” s-a transformat în „cibernetică juridică” pentru a ţine seama mai bine de specificul dreptului continental. Informatica şi dreptul se îmbină intrinsec în societatea contemporană. Pe de o parte, aplicarea informaticii în domeniul dreptului a dat naştere informaticii juridice (de exemplu, e-government sau informatizarea administraţiei publice, datele de baze juridice etc.), în vreme ce, pe de cealaltă parte, aplicarea dreptului la domeniul informaticii a creat dreptul informaticii (de exemplu, e-commerce, protecţia datelor personale, dreptul penal al informaticii etc.)