Partea a II-a

Mario G. LOSANO, Sistemele cibernetice şi dreptul: de la modelele cibernetico-sociale la modelele juridice actuale

Acest articol este structurat în două părţi. Prima, care a fost publicată în numărul precedent al revistei, a examinat originile aplicării modelului cibernetic la ştiinţele sociale. A doua parte, care este publicată aici, analizează impactul informaticii asupra unui segment specific al societăţii: dreptul.

Începând cu lucrările lui Norbert Wiener (Cibernetica – 1948) societatea este interpretată ca o structură în forma de cerc sau cu retro-acţiune (feed back). Wiener are obiecţii de principiu împotriva extinderii conceptului de sistem cibernetic la ştiinţele sociale. Cu toate acestea, americanii Easton, Deutsch, Etzioni, Beer şi alţii încearcă să aplice conceptul de sistem cibernetic societăţii. Mai târziu aceeaşi idee va fi preluată şi dusă mai departe de Parson şi Luhmann. Societatea este deci concepută ca un sistem cibernetic în cadrul căreia dreptul constituie un sub-sistem. În continuare această viziune asupra societăţii s-a impus în cadrul unei Europe divizate şi a urmat două căi diferite de dezvoltare de o parte şi de alta a „Cortinei de fier”. Astfel, pot fi analizate teoriile italianului Vitorio Frosini, ale francezului Lucien Mehl, ale elveţianului Ballweg, ale austriecilor Land si Reisinger şi, în sfârşit, ale numeroşilor germani din Vest (Fiedler, Kilian, Klug, Podlech, Philipps, Simitis, Steinmueller). În Europa comunistă viziunea cibernetică asupra lumii a întâmpinat unele dificultăţi, dat fiind doctrina oficială a materialismului dialectic, dar în ciuda acestora polonezul Kisza, cehul Knapp si est-germanul Klaus au conceput teorii remarcabile. Aplicarea din ce în ce mai frecventă a informaticii în domeniul dreptului ne obligă să trecem în revistă tehnicile actuale (precum analiza procedurilor legale, inteligenţa artificială, sistemele de expertiză etc.) pentru a verifica în ce măsură teoria şi practica informatică cea mai recentă poate transforma tradiţionala lume juridică.