Partea a II-a

Corneliu-Liviu POPESCU, Incapacitatea profesională a judecătorilor supremi români de a aplica Dreptul european

Constituţia României impune aplicarea directă, cu forţă supra-legislativă, a dreptului internaţional convenţional al drepturilor omului şi a dreptului unional şi comunitar.

În jurisprudenţa lor, Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut confuzii grave între Consiliul Europei, pe de o parte, şi Comunităţile şi Uniunea Europeană, pe de alta, deci între dreptul european convenţional al drepturilor omului şi dreptul comunitar şi unional.

Această confuzie inacceptabilă dovedeşte incapacitatea profesională manifestă a unor judecători ai celor două curţi supreme româneşti şi împiedică aplicarea reală şi efectivă în ordinea juridică naţională a dreptului internaţional al drepturilor omului şi a dreptului Uniunii Europene.