Partea a III-a

Simona CRISTEA, Lector universitar doctor, Tendinţe actuale în definiţia dreptului

Definiţia dreptului continuă să reprezinte şi astăzi subiect de preocupare pentru doctrină. Gândirea juridică actuală evidenţiază trei mari tendinţe în definiţia dreptului: definiţia stipulativă, bazată pe clasificarea elementelor de conţinut ale dreptului, definiţia jurisprudenţială, conform căreia dreptul este ceea ce soluţionează judecătorii în procesul de aplicare a legii şi definiţia autoritaristă, care susţine că dreptul este interpretarea oficială pe care o dau realităţii sociale autorităţile statului.