Parts I–II

Florin COMAN-KUND, Assistant Professor, A Brief Introspective Look at the EU’s “Executive Power”: The Council, the Commission, and the EU’s Executive Agencies

Deşi UE este calificată uneori drept un ‘sistem sui generis’, credem că şi în cadrul acestei forme de organizare atipice poate fi regăsită o ‘putere executivă’ care se află în curs de cristalizare şi care devine din ce în ce mai vizibilă. În prezent, se poate identifica chiar un executiv şi o administraţie publică în cadrul UE, deşi, în practică, distincţia dintre cele două fenomene nu este întotdeauna uşor de realizat. În acest context, agenţiile europene ocupă o poziţie distinctă în cadrul sistemului administrativ al UE, ca organe de sine-stătătoare ce îndeplinesc sarcini administrative specifice. Deşi nu există un model unitar de agenţie europeană, pot fi reţinute ca elemente comune existenţa unui anumit grad de autonomie, pe de o parte, precum şi caracterul limitat al prerogativelor lor formale, pe de altă parte. În ce priveşte agenţiile executive, apreciem că acestea reprezintă o categorie distinctă de agenţii comunitare, deşi pe website-ul UE ele sunt menţionate separat. Agenţiile executive au, la rândul lor, personalitate juridică, dar controlul strict exercitat de către Comisia UE asupra activităţii acestora le limitează în mod semnificativ autonomia; mai mult, Consiliul UE poate, de asemenea, exercita anumite forme de control asupra agenţiilor executive. Cu toate acestea, dincolo de raporturile de natură formală, agenţiile executive, ca organisme caracterizate printr-un înalt grad de specializare, ar putea, la rândul lor, influenţa într-o anumită măsură atât Comisia cât şi Consiliul.