Parts I–II

Deşi UE este calificată uneori drept un ‘sistem sui generis’, credem că şi în cadrul acestei forme de organizare atipice poate fi regăsită o ‘putere executivă’ care se află în curs de cristalizare şi care devine din ce în ce mai vizibilă. În prezent, se poate identifica chiar un executiv şi o administraţie publică în cadrul UE, deşi, în practică, distincţia dintre cele două fenomene nu este întotdeauna uşor de realizat. În acest context, agenţiile europene ocupă o poziţie distinctă în cadrul sistemului administrativ al UE, ca organe de sine-stătătoare ce îndeplinesc sarcini administrative specifice. Deşi nu există un model unitar de agenţie europeană, pot fi reţinute ca elemente comune existenţa unui anumit grad de autonomie, pe de o parte, precum şi caracterul limitat al prerogativelor lor formale, pe de altă parte. În ce priveşte agenţiile executive, apreciem că acestea reprezintă o categorie distinctă de agenţii comunitare, deşi pe website-ul UE ele sunt menţionate separat. Agenţiile executive au, la rândul lor, personalitate juridică, dar controlul strict exercitat de către Comisia UE asupra activităţii acestora le limitează în mod semnificativ autonomia; mai mult, Consiliul UE poate, de asemenea, exercita anumite forme de control asupra agenţiilor executive. Cu toate acestea, dincolo de raporturile de natură formală, agenţiile executive, ca organisme caracterizate printr-un înalt grad de specializare, ar putea, la rândul lor, influenţa într-o anumită măsură atât Comisia cât şi Consiliul.