Part IV

Andrei ZARAFIU, Assistant Professor, Considerations Regarding the Duration of the Defendant’s Pretrial Detention

În lumina sistemului constituţional actual, instrucţia penală se circumscrie uneia din situaţiile ce pot impune, în mod legal, excepţional şi nediscriminatoriu, res¬trângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Desfăşurarea instrucţiei penale permite şi luarea unei măsuri severe, cu un con¬ţinut excesiv – arestarea preventivă.

Am încercat prin acest articol să punctez câteva aspecte importante, referitoare la modul în care legiuitorul român a transpus la nivel naţional cerinţele art. 5 alin. (3) din Convenţie, potrivit căruia, detenţia provizorie a unui acuzat nu poate fi menţi¬nută dincolo de limitele ei rezonabile.

Am avut în vedere maniera de instituire, în mod aprioric, a unei durate maxime pentru care măsura constrângătoare, în esenţa ei temporală, poate fiinţa, atât în ceea ce priveşte forma comună, obişnuită – arestarea preventivă a inculpatului, cât şi în ceea ce priveşte forma specială, caracteristică unuia din instrumentele prin¬cipale de cooperare judiciară internaţională în materie penală – arestarea pro¬vizorie în vederea extrădării.

De asemenea, am punctat rolul pe care Curtea Constituţională, într-o perioadă marcată de convulsii legislative şi înainte ca Înalta Curte să-şi asume poziţia actuală în uniformizarea practicii judiciare prin deciziile pronunţate în recursuri în interesul legii, l-a avut în interpretarea unitară a limitelor în care libertatea individuală poate fi afectată.

Din numeroasele decizii pronunţate în această materie, le-am analizat pe cele care, datorită caracterului lor general şi cu valoare de precedent, au generat dez¬bateri doctrinare consistente şi au prefigurat modificările actuale intervenite pe plan legislativ.