2020

Răzvan Cosmin ROGHINĂ, profesor adjunto y doctor, Facultad de Derecho de la Universidad «Lucian Blaga» de Sibiu, «Puntos de referencia de la identidad constitucional en la Rumanía pre y poscomunista»

DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD.2020.05

Rezumat: Art. 1 alin. (3) din Constituția României afirmă tradițiile democratice ale poporului român ca bază a întregii orânduiri politice, fundamentată pe valori supreme, precum demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic. Astfel, tradițiile românești reprezintă cheile de interpretare a legii fundamentale. În condițiile în care tradițiile au – în sens prezumat – rădăcini organice în societate, fiind ancorate la un trecut menținut viu, identitatea este definită și dovedită de acestea. Care este nucleul identității politice a poporului român și a cetățeanului român? Pentru a afla un răspuns, trebuie să ne întoarcem în timp, în istoria constituțională a României. Unul din scopul lucrării este de a descoperi „românul” care constituie sufletul sau matricea statului național; de a vedea dacă o Constituție constituie o identitate constituțională.

Cuvinte cheie: istoria constituțională a României, transplant juridic, transplant constituțional, identitate politică, identitate constituțională, etnocentrism românesc